Atelierul de lectura Fagaras

Dupa lecturarea romanului lui Dostoievski, Eliza-Maria Dodea, membra a atelierului nostru, a inceput al doilea roman al  Fratilor Karamazov . Astazi, ultimul capitol.   Frații Karamazov II IV Deznodământul - Off! Ce m-am plictisit! Și ce soare puternic bate! spuse Liza - Draga mea, Liza, trenul va sosi curând! spuse Alioșa - Uite! Vine un tren! Oare s-a schimbat Mitea? Oare mă mai ține minte? întreabă Katia îngrijorată Trenul opri, iar din vagoane au coborât o mulțime de oameni. Pe final, ultimii doi oameni erau foarte ciudați: bărbatul avea o barbă lungă și cam neîngrijită, avea un ochi lipsă și era foarte cocoșat. Femeia era înaltă, avea un păr  presărat cu fire albe, mâini pline de bătături, dar se vedea că a fost o femeie foarte frumoasă cândva. - Mitea? întreabă aproape înnebunită Katerina Ivanova. - O! Dragul meu John! Ce mai faci? întreabă Alioșa în timp ce îl îmbrățișă. - John! Ce ai făcut cu dragul meu Mitea? Cine e ăsta? întreabă Katerina aproape să izbucnească ...

Dupa lecturarea romanului lui Dostoievski, Eliza-Maria Dodea, membra a atelierului nostru, a inceput al doilea roman al  Fratilor Karamazov . Astazi, capitolul 3. Frații Karamazov II III Planul - Domnule sergent! Vă raportez evadarea lui Dimitru Fiodorovici! spuse un soldat intrând în birou. - Cum? țipă Kir. Cum s-a întâmplat asta? - Soldații noștri au spus că nu au văzut nimic. - Nimic?! Să nu vezi un om care fuge? Cum să nu vezi un om? Un om în toată firea! - Nu știu domnule! - Bine! Poți ieși! Cum a evadat? Ce plan complicat o fi pus la cale? Dacă s-a ascuns prin pădure înainte să fie urcat în vagon? Da, trebuie căutat prin pădure! Sigur nu a ajuns prea departe! De fapt, planul era foarte simplu: Alioșa și Katerina Ivanova i-au mituit pe soldați ca să nu spună nimic despre Mitea, apoi el fugea în pădure unde se întâlnea cu Grunșenka, iar în cele din urmă, i-au dat o pungă plină cu bani birjarului pentru a-i duce pe cei doi fugari până la vaporul care îi va duce în America. Acest...

Dupa lecturarea romanului lui Dostoievski, Eliza-Maria Dodea, membra a atelierului nostru, a inceput al doilea roman al  Fratilor Karamazov . Astazi, capitolul 2. Frații Karamazov  II   II Revederea Mitea s-a îndreptat spre pădure, unde a găsit-o pe Grunșenka care era tare neliniștită.  - Mitea! Am crezut că nu mai vii! Sau că ți s-a întâmplat ceva! De ce ai întârziat?  - În sfârșit îmi pot începe noua viață fără să îi mai fiu dator Katerinei.  - Cum? I-ai plătit datoria? Cu ce bani?  - Nu cu bani, ci cu onoare! Acum suntem liberi să fugim în America!  - Aș fugi cu tine oriunde!  - Grunșenka, spune-mi sincer, tu crezi că eu l-am omorât pe tata?  - Nu! Știu că nu tu l-ai omorât.  - Exact! Dimitrie Fiodorovici e un ticălos, dar nu și un criminal! Mă bucur că gândești așa.  - Haide, Mitea! Ne așteaptă birja ca să plecăm de aici.  - Dar, nu putem lua o birjă! Mă vor recunoaște toți!  - Nu îți face griji! Alioșa s-a ocupat...

Dupa lecturarea romanului lui Dostoievski, Eliza-Maria Dodea, membra a atelierului nostru, a inceput al doilea roman al Fratilor Karamazov .  Frații Karamazov II Partea întâi Cartea a treisprezecea I Evadarea O fotografie infatisandu-l pe Dostoievski, in stanga imaginii. - Totul e pus la punct! spuse Alioșa în timp ce intră în cameră. Haide, Katia, să mergem ! - Doamne,  sper să ne reușească planul!  - Cu ajutorul lui Dumnezeu vom putea!  - Ai luat banii?  - Da, sunt în buzunarul hainei. Să mergem!  spuse Alioșa.  Mitea era urcat într-un vagon împreună cu ceilalți deținuți.  - Hai, urcați odată! strigă un soldat.  Mitea a urcat alcultător în vagon, foarte liniștit și cu un zâmbet pe față.  Urcat în vagon a auzit niște femei care plângeau în spate, șușoteli, suspini....apoi, ușa s-a închis și a rămas în întuneric.  "Acum, nu mai trebuie decât să îi aștept pe Alioșa și pe Katia. Draga mea, Katia, câte faci tu pentru mine! Iar Alioșa.....

Acrostih E-o taină-nchipuită în decor, Măreaţă şi divină bogăţie Idilic ochi spre lună privitor, Nume înscris pe-a mea copilărie. E o fereastră spre nemuritor, Senin luceafăr, albă feerie, Cântând din liră codrul şi-al său dor, Un geniu dintr-o dulce Românie. Preot Ioan Paro ș

,,Codrul și Timpul” – versuri închinate lui Mihai Eminescu – Codrul se-ncleștă în luptă Cu a Timpului stihie: Doi giganți, voind s-arate Propria supremație. Codru-și zornăi frunzișul Prevestind a sa putere: ,,Doar cutează și privește, Și-ai să vezi a mea avere! Rădăcinile-mi înfipte În pământul răbdător Stau de veacuri mărturie Cum c-aș fi netrecător. Sunt așa bătrân, că șirul Anilor mi s-a pierdut; Totuși, nici copilăria Încă nu mi-am petrecut. Luna, cu-a ei feerie, Taina pururi mi-o sporește. Din izvoarele-mi curate Viața veșnic se-nnoiește. Omul însetat de sensuri Mă contemplă cu uimire, Eu mă fac lui o fereastră Ce-i șoptesc de nemurire.” Timpul hohoti, titanic, Răspunzând c-un râs grotesc: ,,Dacă tu trăiești o mie, Eu cât mii și mii trăiesc! ” Codrul se-ncleșta în luptă Cu a Timpului stihie… ,,Eu – șopti cu dor Poetul –  Eu privesc spre Veșnicie! ” Amalia Dragne

Nemuritorul Eminescu Mihai Eminescu, un geniu înnăscut, S-a făcut remarcat din copilărie, Când scria câte o poezie, Iar acum a ajuns recunoscut. El iubea să-și petreacă timpul în natură, Și inspirat de măreața lună, A scris cea mai lungă poezie, Care e cea mai mare bogăție. Seara, pe fereastră privea, Spre întinsă feerie, Care încet, încet adormea, Iar el mai scria o poezie. Pe codru îl iubea nespus, Toate tainele lui le-a spus, Și ajutat de acest decor, A scris și poezii de dor. Astăzi, 131 de ani au trecut, De când el a rămas pentru veșnicie tăcut, Dar el este încă cunoscut Prin poeziile pe care le-a făcut.  Eliza-Maria Dodea