Fratii Karamazov II: Revederea

Dupa lecturarea romanului lui Dostoievski, Eliza-Maria Dodea, membra a atelierului nostru, a inceput al doilea roman al Fratilor Karamazov. Astazi, capitolul 2.

Frații Karamazov II

  II

Revederea

Mitea s-a îndreptat spre pădure, unde a găsit-o pe Grunșenka care era tare neliniștită. 

- Mitea! Am crezut că nu mai vii! Sau că ți s-a întâmplat ceva! De ce ai întârziat? 

- În sfârșit îmi pot începe noua viață fără să îi mai fiu dator Katerinei. 

- Cum? I-ai plătit datoria? Cu ce bani? 

- Nu cu bani, ci cu onoare! Acum suntem liberi să fugim în America! 

- Aș fugi cu tine oriunde! 

- Grunșenka, spune-mi sincer, tu crezi că eu l-am omorât pe tata? 

- Nu! Știu că nu tu l-ai omorât. 

- Exact! Dimitrie Fiodorovici e un ticălos, dar nu și un criminal! Mă bucur că gândești așa. 

- Haide, Mitea! Ne așteaptă birja ca să plecăm de aici. 

- Dar, nu putem lua o birjă! Mă vor recunoaște toți! 

- Nu îți face griji! Alioșa s-a ocupat de asta. 

Birja lor îi aștepta în fața unui han, nu prea cunoscut, în care frecventau doar oameni fără de carte, țăranii cei mai săraci din Rusia, care nu au auzit de moartea lui Feodor Karamazov, deci, afișarea lui Mitea în acest loc, nu îl punea în niciun pericol. 

- Ce zici, să mâncăm ceva înainte de plecare? întreabă Mitea venindu-i inima la loc. 

- Mitea, nu avem timp. Orice amânare a plecării noastre prezintă un pericol. 

- Bine gândit, dragă Grunșenka! Deci, hai să plecăm. Sunt nerăbdător să plecăm mai repede de aici! 

Și cu aceste vorbe s-au urcat în trăsură. 

- Domnilor, această călătorie o să fie lungă. Dar nu vă faceți griji, domnișorul Alioșa a avut grijă să fie foarte plăcută. 

- Dragul meu Alioșa! Ce suflet de aur are! S-a pus pe el în pericol să mă salveze pe mine. Când ne vom întoarce din America îl voi răsplăti. Alioșa, frățiorul meu drag! 

- Deci, mergeți în America! E o țară foarte frumoasă! Da, da, foarte frumoasă! spuse birjarul încercând să înceapă o conversație. 

- Cred că știi și tu de ce mergem în America. 

- Știu, știu, cum să nu știu? Tot târgul vuiește! Conașule, iertați-mi îndrăzneala, dar dumneavoastră l-ați omorât pe Feodor Karamazov? 

- Nu eu! Nu eu, ci câinele de Smerdeakov! spuse Mitea enervat la culme. 

- Gata, dragul meu! încercă să-l liniștească Grunșenka. 

- Nu mai vreau să aud această întrebare blestemată vreodată! Nu sunt eu vinovat! Nu eu l-am ucis! Iar tu, spuse Mitea amenințându-l pe birjar cu degetul, dacă mai deschizi gura o singură dată, o să o pățești! 

Birjarul se sperie de Mitea și restul drumului tăcu mâlc. 

- Mitea, dacă îl ameninți o să îl faci să creadă că tu ești vinovat! Încearcă să te controlezi! 

- Iartă-mă Grunșenka, dar nu suport această întrebare! Toată țara crede că eu am făcut asta, în timp ce Smerdeakov e vinovatul! Doar câinele de Smerdeakov! Ticălosul! Noi am crescut împreună ca frații, și el așa ne răsplătește?! Lăsându-ne orfani? Câine! Apoi, îl podobiră lacrimile. Nu pot să spun că l-am avut la inimă, dar totuși era tata și îl respectam și îl... iubeam! Da, Grunșa! Îl iubeam pe sărmanul bătrân! 

- Știu, Mitea! Știu! 

Apoi, birja se îndepărtă spre noi locuri.